Volvo, un partener dedicat siguranței copiilor

Unul dintre partenerii noștri în proiectul din 26 august 2023 este Volvo Cars, o companie ai cărei specialiști și-au dedicat mare parte din timp siguranței pasagerilor și îndeosebi a copiilor. Povestea acestei companii pornește de la oameni, iar misiunea ei este de a face mai ușoară, mai sigură și mai bună viața acestora.

Povestea Volvo Cars a început în 1927 în Suedia, iar astăzi compania este una globală, cu vânzări în peste 100 de țări. Mașinile Volvo Cars au schimbat istoria auto și continuă să seteze noi standarde de siguranță și conectivitate auto. Dintotdeauna, la baza produselor companiei au stat inovația și dezvoltarea celor mai performanțe tehnologii de siguranță, iar dacă privim spre viitor, compania este dedicată viziunii experților săi pentru mobilitate complet electrică.

Ideile care schimbă lumea sunt de multe ori cele mai controversate

Volvo Cars a inventat în 1959 centura de siguranță cu prindere în 3 puncte, sistem care a salvat peste un milion de vieți, în 1978 prima pernă de înălțare pentru copii, iar în 1991 sistemul de protecție împotriva impactului lateral (SIPS). Volvo Cars este lider în ceea ce privește siguranța mașinilor, aspect care nu se va schimba niciodată pentru că viziunea companiei este că nimeni să nu fie grav rănit sau ucis în timp ce se află în modelele noi de Volvo.

Tehnologia, un punct forte

Trăim într-o perioadă în care tehnologia a devenit indispensabilă, iar conectivitatea ne aduce o viață mai bună și mai împlinită când câștigam timp prețios. Până în 2025, Volvo Cars și-a propus să ofere înapoi clienților săi o săptămână de timp de calitate cu ajutorul unei noi mașini Volvo. De aceea, tehnologia este folosită pentru a oferi suport, ghidare și entertainment.

Noile tehnologii sunt concepute și îmbinate cu cele existente pentru experiențe unice, iar obiectivul Volvo este că aproximativ 50% din mașinile pe care le produce și le vinde să fie electrice până în 2025.

Sistemele unice Volvo pentru siguranța copiilor

Echipa Volvo care cercetează accidentele de trafic a început în 1970 și continuă să fie o componentă cheie a abordării unice de siguranță. În fiecare an, această echipă studiază cantități masive de date despre accidentele din lumea reală, date ce oferă informații detaliate despre factorii care influențează accidentele, tehnologiile vehiculelor și leziunile ocupanților.

Pe baza acestor date, inginerii în siguranță stabilesc noi obiective și protocoale de testare, dezvoltă tehnologii și investighează performanța de siguranță a mașinilor în traficul real, procedură ce se numește Circle of Life.

„Folosim această abordare unică, sistematică, din viața reală, deoarece dorim să ne asigurăm că fiecare nouă mașină Volvo este mai sigură decât cele din generația anterioară. Suntem mândri că în ultimii 10 ani această procedură a redus rănile grave pentru pasagerii din mașinile Volvo cu 50%”, transmit reprezentanții Volvo Cars.
Iar Volvo are grijă nu doar de pasagerii săi, ci se implică și în comunitate! Iată compania alături de noi în proiectul Ora lui Robert, ca partener principal, venind în sprijinul copiilor ce provin din medii defavorizate.
Mulțumim Volvo pentru că ne ești alături și împreună aducem o rază de soare acelor copii care au nevoie!