Studiile din ultimii ani arata ca modelul de atasament pe care il dezvoltam ca adulti este influentat foarte mult de experientele pe care le avem in copilarie. Prin Ora lui Robert dorim sa contribuim la dezvoltarea unui tip de atasament sigur pentru copiii care beneficiaza de acest proiect astfel incat acestia sa devina adulti care dau dovada de un atasament sigur si deschidere pentru cei din jur.
Atasamentul la copii joaca un rol major în dezvoltarea cognitiva si emotionala a acestuia. Cercetarile arata ca un atasament securizant are rol protector impotriva saraciei, instabilitatii familiale si este un predictor important pentru succesul educational si profesional.
John Bowlby, psihiatru și psihanalist britanic, medic pediatru la bază, a fost cel care a dezvoltat teoria atașamentului și rolul atașamentului în copilărie, publicând numeroase studii pe această temă. El afirmă că nevoia de atașament este înnăscută, iar formarea atașamentului este definitorie în primii doi ani și jumătate de viață (durată reconsiderată ulterior ca durând până la cinci-șase ani).
Cultivarea și acceptarea emoțiilor celuilalt, în special ale copiilor, reprezintă o bază sănătoasă a dezvoltării lor ulterioare. Din păcate, încă suntem obișnuiți să sancționăm emoția: „Ce motive ai tu să fii nervos?”, „Cum îți permiți să fii furios cu mine?”, „Acesta nu e un motiv de tristețe…”.
Mai mult, nu vrem să stăm cu disconfortul provocat de o emoție intensă a copilului, din același motiv pentru care nu stăm cu propriile emoții – le considerăm mult prea dificile, dureroase și semn de slăbiciune.
Prin urmare, în loc să le acceptăm și să le găsim o cale sănătoasă de exprimare (furia este perfect acceptabilă, agresivitatea nu) le pedepsim, le interzicem, promovăm „autocontrolul” (sub forma reprimării) sau încercăm să le facem să dispară „Gândește pozitiv, o să treacă!”
Jocul este de asemenea un factor important în educație și ține de abilitatea noastră de a ne accesa propriul copil interior fericit, cel care vrea să exploreze, să fie curios, să râdă, să se joace.