Misiunea noastră
„Ora lui Robert” nu este doar un program de educație pentru sănătate, ci este și o mișcare culturală care redefinește modul în care comunitatea percepe și valorizează sănătatea și bunăstarea.
Programul este unic în peisajul educațional și cultural, devenind un model de bună practică. Integrând aceste criterii, „Ora lui Robert” se afirmă ca un program de educație nonformală, care contribuie semnificativ la dezvoltarea și bunăstarea comunității locale. Prin caracterul național pe care îl are, proiectul contribuie la crearea unei rețele de educație pentru sănătate, promovând schimbul de bune practici.
“Ora lui Robert” încurajează parteneriatele și schimburile culturale atât la nivel local, cât și internațional, promovând un dialog intercultural și împărtășirea celor mai bune practici în domeniul educației nonformale pentru sănătate.
Programele noastre
Back to School
Experiența „Ora Lui Robert – Back to school” îi învață pe copii și tineri ce înseamnă să trăiască sănătos, să își respecte corpul, să facă în viață cele mai bune alegeri și îi motivează să devină promotori ai sănătății și bunăstării în comunitatea lor, subliniind importanța unui stil de viață echilibrat pentru dezvoltarea personală și colectivă. Prin intermediul unei varietăți de exercitii, de la jocuri de condiție fizică generală până la mișcări specifice, acest proiect include o mulțime de activități realizate cu echipamente diverse, fiind adaptat vârstei copiilor și tinerilor. Programul se concentrează pe învățare, succes și distracție. Toate aceste activități au ca scop ieșirea din zona de confort, prin depășirea propriilor limite. Pe lângă aspectele de mișcare fizică și joc, „Ora lui Robert” abordează partea emoțională și integrare socială, având un rol esențial în formarea unei generații informate, responsabile și capabile să facă alegeri benefice.
„Ora lui Robert” nu este doar un program de educație pentru sănătate, ci este și o mișcare culturală care redefinește modul în care comunitatea percepe și valorizează sănătatea și bunăstarea.
SuperEroii Emoțiilor - Misiunea Înțelegerii
„SuperEroii Emoțiilor” vizează dezvoltarea educațională și integrarea în comunitate, punând accent pe îmbunătățirea inteligenței emoționale a 25 de copii și adolescenți din centrele de plasament din jud. Timiș, prin intermediul a 11 ateliere dedicate inteligenței emoționale pentru crearea unui impact pozitiv și de lungă durată asupra stării de bine emoționale și sociale a acestor copii. Acest proiect presupune susținerea a 11 ateliere de explorare a diferitelor aspecte ale inteligenței emoționale (recunoașterea propriilor emoții și ale celorlalți, cultivarea capacității de exprimare și gestionare eficientă a emoțiilor proprii, empatia etc.) coroborate cu opere dramatice de referință, care vor contribui la dezvoltarea unor abilităților de gestionare internă a emoțiilor și de comunicare și relaționare cu cei din jur, dar și la însușirea de către copiii și adolescenții participanți a unui set de cunoștințe despre literatură și teatru, despre valorile socio-culturale promovate în spațiul geografic românesc și despre comunitate.
„SuperEroii Vorbesc"
„SuperEroii Vorbesc” este o inițiativă educațională dezvoltată de Asociația „Ora lui Robert”, care se dedică susținerii tinerilor din centrele de plasament și ONG-urilor din comunitate. Scopul nostru este de a crește gradul de incluziune al tinerilor în comunitate, oferindu-le o voce și abordând teme relevante și actuale pentru a crea un impact pozitiv în societate. Inițiativa urmărește să le ofere tinerilor instrumentele și oportunitățile de a-și folosi vocile pentru a inspira și educa, promovând astfel o societate mai incluzivă și empatică. „SuperEroii Vorbesc” este contextul în care tinerii și ONG-urile devin eroii poveștilor care inspiră și educă, iar noi suntem dedicați aducerii acestor povești la viață și creării unei platforme unde provocările și triumfurile se împletesc în episoade care inspiră și motivează.